Miresmi autumnale

Umbrele serii sunt pleoape care închid ochii zilei, lăsând ca întunericul să fie reversul zilei. Două păsări zboară lin pe fața întunecoasă ce par a fi două lacrimi ce plâng după ziua asimilată de întuneric. Pădure amuțită, foșnet în crengi, păsări și animale mici își caută locul odihnirii... pete de culoare deschise se zăresc în brâul coastei; sunt florile galbene, ca niște felinare străjuitoare. Miresme aduce aerul pădurii de mesteacăn, din semințele zdrobite în cădere, lăsând pete mov-albăstrui. Busuiocul nu și-a pierdut florile al cărui miros se identifică cu pacea după rugi însuflețite... greieri dezmorțiți repetă aceleași solfegii strămoșești. Luna parcă picură lumini ca ceara topită... așteptând rece și distantă să vadă ce forme a luat lumina la atingerea pământului... Seara își desfășoară jupoanele cenușii, înnegrite de răcoarea și densitatea serii. Toamna? A semnat alături de noapte forme nedeslușite în tuș arămiu-negru.